Hotărârea nr. 68/2025 prevede stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025.
Pentru coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor prevăzute de legislaţia în vigoare privind alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, care revin ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor prefectului, se constituie Comisia tehnică centrală pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025.
La şedinţele Comisiei tehnice centrale pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai partidelor politice, ai alianţelor politice şi ai alianţelor electorale, precum şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, ai altor instituţii ale administraţiei publice centrale interesate, ai unor operatori economici care prestează servicii de interes economic general, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale interesate.