Ordinul nr. 254/2024 modifică Normele metodologice pentru înregistrarea şi raportarea datoriei publice, aprobate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.059/2008.
În Registrul datoriei publice se înregistrează informaţii privind:
– valoarea finanţării rambursabile care formează datorie publică;
– valuta de contract a finanţării rambursabile;
– denumirea creditorului/finanţatorului şi a împrumutatului/ beneficiarului finanţării rambursabile, precum şi cea a garantului, în cazul garanţiilor;
– numărul acordului sau contractului aferent finanţării rambursabile, numărul acordului sau contractului de garantare, în cazul garanţiilor, precum şi numărul acordului de subîmprumut/convenţiei de garantare;
– nivelul ratelor dobânzilor şi al comisioanelor;
– perioada de graţie şi perioada de rambursare;
– alte informaţii considerate utile pentru identificarea şi individualizarea finanţărilor rambursabile respective.
În subregistrul datoriei publice guvernamentale garantate – legi speciale se înregistrează garanţiile emise şi diminuările de garanţii în cadrul Programului guvernamental «Noua casă», precum şi în cadrul programelor «Reabilitare termică» şi «Programul de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României», cumulat pentru luna de raportare, pe instituţie de credit, precum şi executările de garanţii, cumulat pentru luna de raportare, pe instituţie de credit.