Structura organizatorică a Senatului a suferit modificări!


Structura serviciilor Senatului a fost adoptată de Hotărârea nr. 5/2025.

Secretarul general al Senatului conduce serviciile Senatului şi controlează activitatea acestora. În această calitate răspunde în faţa Senatului şi a Biroului permanent al Senatului de modul în care îşi îndeplineşte atribuţiile în asigurarea bunei funcţionări a serviciilor Senatului.

Numărul maxim de posturi pentru fiecare compartiment din structura serviciilor Senatului se stabileşte prin statul de funcţii, care se aprobă de Biroul permanent al Senatului, la propunerea secretarului general, în condiţiile legii.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, secretarul general al Senatului va elabora proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor Senatului, în vederea supunerii spre aprobare Biroului permanent al Senatului.