Ordinul nr. 104/2024 aprobă măsura de sprijin prin acordarea unor ajutoare de minimis pentru IMM-uri sub formă de garanţie neplafonată de portofoliu din cadrul Programului operaţional regional, axa prioritară 15 “Iniţiativa pentru IMM-uri”, prioritatea de investiţii 15.1 “Sprijinirea capacităţii IMM-urilor de a creşte pe pieţele regionale, naţionale şi internaţionale şi de a se angaja în procesele de inovare”.
Schema se aplică IMM-urilor care au beneficiat de noi împrumuturi acordate până la data de 31 decembrie 2023, conform prevederilor schemei instituite prin Ordinul viceprim – ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, nr. 2.400/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi are drept scop facilitarea accesului la instrumentul de garanţie neplafonată de portofoliu în condiţii avantajoase în toate regiunile de dezvoltare ale României: Nord – Est, Sud Muntenia, Sud – Vest Oltenia, Vest, Nord – Vest, Centru, Sud – Est şi Bucureşti – Ilfov.
Beneficiarii finali trebuie să îndeplinească şi condiţiile specificate în apelul pentru expresii de interes şi în anexele la acesta, conform deciziilor ulterioare, care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de minimis.