Consiliul UE a adoptat recomandări de corectare a situației de deficit excesiv într-un termen stabilit pentru șapte țări: Belgia, Franța, Italia, Malta, Polonia, Slovacia și România.
Recomandările conțin, pentru fiecare stat membru, o traiectorie bugetară corectivă, exprimată în termeni numerici, și un termen limită. Acestea sunt în concordanță cu obiectivele fiecărui stat membru indicate în planurile lor bugetar-structurale pe termen mediu, prezentate în contextul punerii în aplicare a noului cadru de guvernanță economică al UE.
Consiliul recomandă României să pună capăt situației de deficit excesiv până în 2030. România ar trebui să se asigure că rata de creștere nominală a cheltuielilor nete nu depășește 5,1% în 2025, 4,9% în 2026, 4,7% în 2027, 4,3% în 2028, 4,2% în 2029 și 3,9% în 2030.