Consiliul a reînnoit cu un an, până la 13 ianuarie 2026, măsurile restrictive specifice impuse de UE împotriva celor responsabili de acțiuni care subminează democrația, statul de drept și transferul pașnic al puterii în Guatemala.
În prezent, aceste măsuri restrictive ale UE se aplică unui număr de cinci persoane care fac obiectul unor restricții de călătorie care le împiedică să intre în statele membre ale UE sau să le tranziteze, precum și înghețării activelor. În plus, cetățenilor și întreprinderilor din UE li se interzice să pună fonduri la dispoziția celor incluși pe listă. Ar putea fi avute în vedere măsuri restrictive mai specifice dacă democrația din Guatemala continuă să fie amenințată.
UE și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la utilizarea abuzivă și instrumentalizarea în curs a sistemului de justiție din Guatemala, în special cu privire la eforturile actuale de anulare a rezultatelor alegerilor din 2023 și la atacurile continue împotriva guvernului ales democratic.