Se decalează termenul de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile Planului național de investiții


Hotărârea nr. 1489/2024 prevede modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013 – 2020, inclusiv Planul naţional de investiţii.

Actul normativ decalează termenul de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile Planului național de investiții (PNI) de la 31.12.2024 la 30.06.2025 și prevederile legislative corelative.

Astfel, se majorează perioada de eligibilitate a cheltuielilor în sensul prelungirii acesteia de la 31.01.2025 la 31.07.2025, se decalează termenul maxim de rambursare a cheltuielilor eligibile aferente investițiilor finanțate, în sensul prelungirii acestuia de la 30.06.2025 la 31.12.2025, și se decalează corespunzător termenul maxim de plata a penalității/sumei considerate necuvenite ca urmare a neîndeplinirii, la punerea în funcțiune a investițiilor, a indicatorilor tehnici de performanță prevăzuți în contractul de finanțare.

Potrivit noutăților legislative, prelungirea termenului de realizare a investițiilor finanțate din PNI va permite finalizarea investiției aflate în derulare – investiția de la Iernut a beneficiarului SNGN Romgaz pentru realizarea unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaz – și creșterea capacității de producere energie electrică și atingerea într-o măsură mai mare a dezideratelor Mecanismului 10c, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi modernizarea producţiei de energie electrică din România.