Legea nr. 246/2024 completează art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea “Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial “Sistem de rachete sol – aer cu bătaie mare (HSAM).
Un sistem de rachete sol – aer PATRIOT, care face parte integrantă din prezenta lege, face obiectul unor acte de donaţie către terţi, în condiţiile legii, prin hotărâre a Guvernului.
Se abilitează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, aferentă programului de înzestrare esenţial «Sistem de rachete sol – aer cu bătaie mare (HSAM)», prin atribuirea Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS pentru achiziţionarea a 1 (unu) sistem de rachete sol – aer PATRIOT configuraţia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special.