Noi reguli pentru obținerea permisului de conducere!


Ordinul nr. 1783/2024 prevede aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi privind condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere.

Un cursant finalizează pregătirea în vederea obţinerii permisului de conducere dacă promovează o evaluare aferentă pregătirii teoretice, respectiv o evaluare aferentă pregătirii practice.

Evaluarea teoretică se susţine după ce cursantul a efectuat numărul minim de ore de pregătire teoretică, iar evaluarea practică se susţine după ce cursantul a efectuat numărul minim de ore de pregătire practică.

Evaluarea teoretică nu poate fi efectuată într-o perioadă mai mare de 60 de zile de la data evaluării practice.