ANP solicită ca norma de hrană pentru deţinuţi să crească de la 3,76 lei la 5 lei


inchisoareAdministraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) solicită ca norma de hrană pentru deţinuţi să se majoreze de la 3,76 lei, cât e în prezent, la 5 lei.

Propunerea este în analiză la Ministerul Justiţiei, modificările urmând să fie făcute prin ordin de ministru.

“Am făcut o astfel de analiză şi pe bugetul actual, alocând sume de pe alt articol bugetar, există această posibilitate să îmbunătăţim hrana deţinuţilor prin majorarea valorii financiare. Am propus un ordin de ministru, este la minister şi în funcţie de detaliile tehnice va fi probabil aprobat cât se poate de repede. Cu siguranţă, dacă bugetul statului va permite, vor mai fi creşteri spre îmbunătăţirea acestei direcţii”, a precizat directorul interimar al ANP, Marius Vulpe.