Înalta Curte de Casație și Justitție a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

“Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ cu privire la sintagma «posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu», respectiv dacă aceasta semnifică dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a dispune menţinerea funcţionarului public în funcţia publică pe o perioadă mai scurtă de un an sau durata prelungirii este obligatoriu să fie de un an.”

În practica judiciară, într-o opinie, s-a apreciat că prevederile art. 517 alin. (2) din Codul administrativ trebuie interpretate în sensul că sintagma “posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu” din cuprinsul acestora oferă conducătorului autorităţii sau instituţiei publice posibilitatea de a adapta durata prelungirii raportului de serviciu în funcţie de circumstanţele şi cerinţele specifice activităţii desfăşurate.

Într-o altă opinie s-a arătat că sintagma “posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, reglementată de prevederile art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, presupune atât faptul că prelungirea se poate dispune doar o dată pe an, cât şi faptul că perioada prelungirii este de un an, fiind prestabilită de către legiuitor.

Prin Decizia nr. 141/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 524/2025, ÎCCJ a stabilit că stabileşte că dispoziţiile art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la sintagma “posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, se interpretează în sensul că durata prelungirii este de un an.