Consiliul Uniunii Europene își dă aprobarea finală pentru noul statut de protecție a lupilor!


Consiliul Uniunii Europene a adoptat modificarea Directivei privind habitatele, care modifică nivelul de protecție a lupului din „strict protejat” în „protejat”.

Această actualizare aliniază directiva la Convenția de la Berna actualizată, acordul internațional pentru protecția plantelor, a animalelor și a habitatelor în Europa. Noul statut le va oferi mai multă flexibilitate statelor membre în ceea ce privește gestionarea populațiilor de lupi.

Cu toate acestea, statele membre trebuie să asigure în continuare stadiul corespunzător de conservare a lupului și pot continua să includă lupul ca specie strict protejată în legislația națională și să instituie măsuri mai stricte pentru protecția acestuia.